VIDEO | Au apărut primele imagini din noaptea crimei de la Mangalia. Cum a fost surprinsă Loredana, după ce și-a ucis prietena

Publicat: 08/08/2023, 21:10
Actualizat: 08/08/2023, 21:41

Au apărut primele imagini din noaptea crimei de la Mangalia. Momentul în care Loredana cară singură trolerul prin parc, după ce a abandonat trupul Alinei, a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Loredana şi-a ucis cea mai bună prietenă, pe Alina, şi a băgat-o într-un geamantan, după care a abandonat-o într-un parc din Mangalia, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În imagini se vede cum o persoană cu faţa acoperită cară geanta în care s-a aflat anterior trupul fetei, după care se îndreaptă către taxiul care a adus-o în acel loc.

Alina şi Loredana erau prietene încă de la grădiniţă, apoi colege de bancă, și păreau de neseparat, împărțind aproape totul.

Însă, odată ce au decis să meargă să se angajeze pe litoral, între cele două fete au început să existe tot mai des certuri, uneori din lucruri mărunte. Iar la mijloc, spun mătuşele victimei, ar fi existat invidia, potrivit Observator TV.

Femeile au declarat că fata se plângea de comportamentul din ultima perioadă al presupusei criminalei, Loredana, la patronul hotelului, însă acesta nu o asculta. Fata i-ar fi spus că Loredana nu o lasă în pace şi au conflicte frecvente.

Cele două se angajaseră la un hotel din Saturn în timpul verii şi urmau să intre la facultate. Alina a fost ucisă chiar în camera de hotel, apoi transportată în parcul din Mangalia într-un geamantan. Ucigaşa ar fi plănuit totul şi a chiar a încercat să ascundă crima apropiaţilor.

Iubitul victimei susţine că i-a folosit inclusiv telefonul şi a trimis mesaje în numele ei. Trupul Alinei a fost găsit de un pescar care trecea prin parcul Tosca din Mangalia.

În noaptea tragediei, doi băieţi ar fi auzit zgomote în camera fetelor şi le-au bătut la uşă, dar fără niciun rezultat. Acum le pare rău că nu au intervenit şi spun că poate ar fi putut să-i salveze viaţa victimei.

Loredana a fost arestată preventiv pentru 30 de zile şi urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice. Alina va fi înmormântată joi, în satul natal din Vaslui, îmbrăcată în rochie de mireasă, potrivit sursei citate.

Vă recomandăm și:

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Desertul cu o explozie de gusturi. Nu te poți opri din mâncat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Gabi Bădălău, adevărul despre momentul în care și-ar fi dat copiii afară din casă: ”Nu...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...